Un (alt) fel de artă
Există un concept pe care mulţi dintre noi îl folosim, şi anume: “a câştiga”. Toţi ar vrea să fie un “câştigător”. Te simţi bine “câştigând”… te simţi bine să şti că eşti un “câştigător”.
Dacă analizezi mai mult… vei realiza că sunt două feluri de “a câştiga”.
1. Unul este atunci când te alegi cu lucrul pe care ţi l-ai propus să îl ai, să atingi scopul pe care ţi l-ai propus…
2. Celalalt tip de “a câştiga” este atunci când altcineva “pierde”… ai bătut cealaltă persoană. Ceea ce am înţeles, este că, dacă îţi petreci majoritatea vieţii încercând să câştigi faţă de ceilalţi… –nu să obţii ceea ce îţi doreşti să obţii– vei avea multe din acele “am câştigat” în care ai “învins” pe alţii, dar apoi te vei trezi într-o zi (poate) şi îţi vei spune: “hmm… i-am învins pe toţi aceştia. Daaar (wtf) nu am sau nu primesc ceea ce îmi doresc…”.
Pe de altă parte cred că dacă te gândeşti şi realizezi ce îţi doreşti în viaţă, ce îţi doreşti pentru tine şi să ţi se-ntâmple… te dedici acestui scop, îţi găseşti calea ta şi chiar stai pe ea, şi realizezi ceea ce ţi-ai dorit, astfel câştigând, cred ca te vei uita înapoi şi îţi vei spune: “Şti ce? Nu contează dacă am bătut sau nu pe altcineva!.. este irelevant”.
Aşadar progresând în viaţa ta, în situaţiile care ţi se întâmplă, învăţând cum să ai mai mult succes în viaţă, nu te uita în exteriorul tău să îţi spui “aha… tipul ăla face mai bine ca mine” sau “tipul ăla se descurcă mai prost decât mine” ci compară-ţi propriul succes numai cu tine şi căută să câştigi obţinând ceea ce îţi doreşti tu. Şi dacă te găseşti comparându-ţi rezultatele cu alţii, opreşte-te pentru o secundă, uită-te înapoi să vezi cât de departe ai ajuns, uită-te la progresul pe care l-ai făcut, compară cu felul în care erai la început… este mult mai mulţumitor, pe termen lung, să ”alergi în propria cursă”… şi cred că te va ajuta să ajungi unde îţi doreşti, mult mai repede…
Nu s-a publicat nici un comentariu deocamdată.
Leave a reply
