Vin sărbătorile !
Sărbătoare e cum te simţi; dacă te simţi bine, e sărbătoare.
( Victor MARTIN )
Decembrie… lună a sărbătorilor, lună a cadourilor. Încep să mă bucur ca un copil care abia aşteaptă ziua în care i se spune: “Vacanţă plăcută !”, pentru ca apoi să dea fuga la bunici. Închid ochii şi pentru o secundă mă imaginez, acolo în amintirea copilului fără de griji, cu bucuria imensă de a trai şi a simţi prin toţi porii spiritul sărbătorilor… Ce bine era!
Mă întâlneam cu prietenii (mulţi), formam o ceată şi porneam la colindat. Purtam o traistă în care îndesam tot ce primeam de pe la oameni: mere, biscuiţi, bănuţi, covrigi şi portocale (erau cam rare pe atunci). Ne întorceam pe la casele noastre numai după ce umpleam toată traista şi făceam împărţeala. În ziua de Ajun împodobeam bradul, pe care bunicii mei îl puneau în camera rece a casei, iar în seara aceea o încălzeau băgând în sobă lemne.
Mirosea a brad şi a cozonaci. După ce terminam de împodobit ne adunam cu toţii în jurul bradului şi cântam colinde, povesteam (în şoaptă) despre Pruncul Sfânt, aşteptam moşul, tremurând de emoţie şi de nerăbdare…
Cred că suntem mulţi aceia care ne aducem aminte cu plăcere de aceste momente, însă acum ne uitam la copiii noştri care aşteaptă cu aceeaşi nerăbdare să vină sărbătorile, cu daruri, serbări, artificii, steluţe şi Moş Crăciun…
Sărbători fericite !
Nu s-a publicat nici un comentariu deocamdată.
Leave a reply
